Oricât de multe lucruri bune am putea spune despre cel din urmă Severin, știm care e marele lui punct slab. Oricât demulte decizii bune ia pe plan economic, oricât de bine face lucrurile în Roma, indiferent de cât îmbunătățește viața înimperiu, în cele din urmă unul din rolurile importante ale împăratului este să apere imperiul.

Domnia lui Alexandru nu este foarte calmă. Apar mulți uzurpatori care își cer drepturile, sau pentru care legiunile cerrolul de August. Ni se spune că răzmerițele au fost rapid înăbușite, dar fondul nemulțumirii nu - tânărul de 25-26 deani nu are suficientă experiență militară cât să impună respectul necesar în fruntea legiunilor. Chiar dacă rezultatelelui sunt, obiectiv, pozitive pentru imperiu, chiar dacă adversarul lui de la Răsărit este Ardashîr, cel care va punebazele casei Sasanizilor care va conduce imperiul persan în următoarele patru secole, legiunile nu mai au foarte multărăbdare cu el. Este însă nevoie de un fost guvernator nemulțumit că e transferat să antreneze legiunile de recruți săle ațâțe pe acestea contra împăratului. După ce Alexandru încheie o pace cu alamanii care pare în dezavantajulRomei… e timpul să înceapă ceea ce se va numi „Criza secolului III”.

Și noi vom face o pauză pentru restul verii - ne auzim din nou în toamnă, sperăm noi cât mai repede dar va trebui săvedem exact cum ne organizăm. Mulțumim că sunteți în continuare alături de noi!

Bustul lui Alexandru Severus, via Wikimedia

E greu să-ți dai seama când locul în care te afli este un punct de maxim al societății în care trăiești. Spre deosebirede istoria citită, istoria trăită n-are viitor, și oamenii care trăiau sub Alexandru Severus nu aveau cum să-și deaseama că trăiesc la apogeu, pe marginea prăpastiei. Pentru ei totul pare „ca de obicei” - după un împărat neconvingătorvine unul care să pună lucrurile la loc în ordine; nimic neobișnuit, s-a mai întâmplat. După Commodus, Pertinax, apoiSeptimiu Severus. După Caracalla, Macrinus, după Elagabal Alexandru, e normal, nu?

Senatul îl iubește pe tânărul împărat și (mai ales) echipa lui administrativă. Cu o abordare mult mai echilibrată, cudecizii corecte și bune mai ales pentru clasa senatorială, cu o implicare mai serioasă a întregului senat, careparticipă cu un consiliu la cele mai importante decizii ale împăratului. Nu e un lucru deloc rău, și toată lumea are decâștigat - și imperiul, și senatorii, poate mai puțin cei care trebuie să muncească și care au la dispoziție doar treiopțiuni: o semi-sclavie cu muncă continuă toată viața, legiunea sau tâlhăria la drumul mare.

În acest episod ne despărțim și de Lucius Cassius Dio - un istoric inegal, dar în același timp o resursă neprețuită.Sigur, aflăm de la el că Nilul izvorăște din Atlas, dar fără el (și rezumatele la cartea lui care ne-au rămas) probabilam fi fost mult mai săraci în detalii și informații despre epocile pe care le-a acoperit. Mulțumim, Lucius (ne zicem penumele mic că deja ne cunoaștem bine), fără tine va fi mai greu.

Alexandru Severus, Muzeul Vaticanului, poză de Marc Cartwright

Ce se poate întâmpla rău în momentul în care pui la conducere un puști de doar 14 ani? Mai ales dacă acesta e foarteimplicat în cultul unei zeități mai puțin populare la Roma, și e foarte decis să aducă acel cult în prim-planulpanteonului roman? Multe și puține în același timp; timp de patru ani Roma devine jucăria unui adolescent șilucrurile… Hmmm, cum să zicem? Derapează.

Sextus Varius Avitus Bassianus, adoptând numele de Marcus Aurelius Antoninus și care va rămâne în istorie cunoscut subnumele zeității pe care o venera, Elagabalus, Soarele neînfrânt (Sol invictus). Pretinzând că este fiul ilegitim al luiCaracalla, numele lui reușește să ralieze soldații, cu mama și bunica lui devenind un fel de genii nu-foarte-din-umbrăale domniei lui Elagabal. Dacă la început influența Juliei Soaemis și Juliei Maesa se face simțită, ceea ce pare odomnie echilibrată foarte curând ajunge să alunece în aberant - cu Elagabal căsătorindu-se cu o vestală, cerându-ledoctorilor să-l facă hermafrodit chirurgical și o sumedenie de alte isprăvi pe care nu putem să nu le vedem cu un pic decircumspecție. Salvarea dar și condamnarea lui vine prin vărul lui, cel pe care îl vom ști sub numele de „AlexandruSeverus” pe care îl adoptă și pe care îl numește Caesar, decizie pe care ajunge rapid s-o regrete.

Și, ca de obicei în perioada asta, soldații decid ce se întâmplă mai departe. Doar că de data asta Roma e ușurată (dinnou), de decizia pretorienilor.

Bust al lui Elagabalus (via Wikimedia)

Cu Caracalla mort în Siria, imperiul e din nou în criză. Fără moștenitor desemnat, fără un pretendent clar la tron,imperiul e din nou în mare pericol de un nou război civil. Două elemente diferă, de data asta, însă. Primul:majoritatea trupelor sunt concentrate în Siria, pentru campaniile pe care le plănuia Caracalla. Al doilea: Caracallași-a eliminat orice potențial adversar sau pretendent când a epurat tabăra lui Geta. Crud? Da. Eficient? Da. Dar unmoment de mare confuzie pentru imperiu, acum că Caracalla a dispărut?

În cele din urmă, responsabilitatea pică pe umerii lui Opellius Macrinus, prefect pretorian, de rang ecvestru. Și o săîncercăm să vedem prin valul de aroganță al lui Cassius Dio pentru a afla mai multe despre cel care își asumăresponsabilitatea, chiar cu riscul de a părea că a complotat pentru a-l elimina pe Caracalla. Macrinus, cu ceva originiberbere, este un slujbaș bun al imperiului care reușește să supraviețuiască datorită calităților sale chiar și atuncicând alege tabăra greșită. Dar odată ajuns în vârful ierarhiei… cumva, nu reușește să se ridice la înălțimeasituației. Așa că în momentul în care se ridică un uzurpator pe care nu e capabil să-l elimine din timp, toată puterealui Macrinus i se scurge printre degete ca nisipul Africii.

Macrinus (via livius.org)

În acest episod închidem povestea lui Caracalla - tiran sângeros sau împărat șiret, depinde cum doriți să-lcaracterizați. În mod paradoxal, domnia lui Caracalla va deveni în timp punct de referință pentru „vremuri mult maibune” - nu pentru Alexandrieni, desigur, și nici pentru parți, care au un motiv special să nu-l aibă prea tare la inimăpe Caracalla. Probabil cea mai mare reușită a lui va fi extinderea cetățeniei romane la toți locuitorii teritoriuluiRomei - o decizie realizată pentru câștiguri imediate, dar cu efecte profunde pe termen lung.

E greu de decis cât de bine am înțeles domnia lui Caracalla. Sursele îi sunt clar dușmănoase, nu fără pricină, darCassius Dio își pierde, de bună seamă, obiectivitatea. O să vedem asta și pe mai departe, când Dio nu-l mai scoate dinpeiorative: continuă să-l numească Tarautas (un rol de gladiator fizic urât în jocurile gladiatoriale) sau Caracalla cufoarte multă răutate. Dar, cum zice înțeleptul, și acest lucru va trece.

Bustul lui Caracalla din Băile lui Caracalla

În urma lui Septimiu Severus lucrurile par să fie bine puse la punct. A lăsat imperiul pe mâna a nu unul ci doimoștenitori în putere, unul din ei conducând deja alături de el imperiul și purtând numele ilustru de Marcus AureliusAntoninus. Doar că în lipsa echilibrului adus de tată, frații nu par să se înțeleagă atât de bine cât ar fi trebuit, șinici chiar mama lor nu reușește să-i împace.

Un episod cu iz de telenovelă, care îl aduce în prim-plan pe influencerul antic care ne-a adus prima variantă dehanorac. Caracallus, o mantie roșie cu glugă care ajunge până în pământ, seamănă foarte bine ori cu o togă cu glugă, oricu un hanorac modern doar mai lung; sau, dacă preferați, cu o Scufiță Roșie, de ce nu? Dar parcă e mai ușor să vorbimdespre împăratul Caracalla decât de împăratul Scufiță Roșie.

Caracalla (Alba Iulia) - poză de Ioan Lucian Jurcovan

Încheiem în sfârșit discuția despre Septimius Severus, considerat de mulți ultimul „bun” împărat - dovedind grijă pentruimperiu și încercând să ofere un pic de stabilitate care o să pară un mare lux pe viitor. Propaganda imperială lucreazăși ea din greu: dacă lucrurile nu sunt perfecte măcar ni se dă impresia că ar fi. Face tot posibilul să lase imperiul pemâini bune; îi pregătește pe copiii lui pentru conducere, îi avansează în pozițiile corecte, și, în ciuda bolii lui (seștie de gută, dar e posibil să fie vorba și de altceva) duce o guvernare competentă împreună cu fiii săi, Antoninus șiGeta.

În episodul acesta vorbim și despre Plautianus, prefectul pretorian cu iluzii de mărire, care își pregătește intrarea înfamilia imperială chiar cu costul vieții împăraților. Familia imperială reacționează - Antoninus și Severus pregătesc unanti-complot împotriva prefectului. Mai vorbim despre un proto-Robin Hood, Victor Bulla, o creație involuntară a luiSeverus.

Un împărat mai fascinant decât ne așteptam la începutul înregistrărilor. Unul dintre cei buni, dacă ne uităm așa,retrospectiv, chiar dacă nu putem să fim de acord tot timpul cu metodele prin care a stabilizat imperiul în urmarăzboiului civil.

Severus la Musei Capitolini (via wikimedia)

Vorbim despre cariera lui Septimius Severus după terminarea războaielor civile - o viață dedicată consolidăriigranițelor și campaniilor militare. Severus își arată adevărata față senatorilor, după care îi fierbe la foc mic,trimițând scrisori de amenințare din campaniile militare pe care le are. Care nu sunt puține la număr - lui Severus îiplace mai mult viața alături de legiuni decât viața la Roma, și petrece foarte puțin timp în capitala imperiului.

Prima lui grijă e să stabilizeze granițele - probabil cea mai importantă treabă a oricărui împărat roman. Vizitează șiDacia, și e posibil să împingă controlul roman la sud de Carpați până dincolo de Olt pe acel limes transalutanus; dare neclar dacă lui îi aparține operațiunea sau fiului lui. Există și un proiect de cercetare cu o pagină de Facebook pe tema acestei rețele de fortificații.

Acest episod a fost înregistrat în două părți - prima parte e publicată acum, și a doua parte va fi publicată peste douăsăptămâni; o formulă nouă pentru noi care sperăm că vi se va părea potrivită.

Poziționarea castrului mare de la Băneasa, via proiectul de cercetare Limes Transalutanus (facebook)

Continuăm astăzi povestea lui Septimius Severus care tocmai vine după un obositor război cu Niger, favoritul populației romane. Severus nu stă foarte mult pe gânduri și își arată aprecierea față de colegul lui de împărăție, Decimus Clodius Albinus, trimițându-i multe legiuni ca gardă de corp, ba, mai mult, prezentându-se în persoană cu ele pentru a se asigura că le primește exact cum își dorește.

Desigur, un prim episod pacifist despre istoria unui război civil. Pacifist pentru că Severus e pus pe pacificat colegul de tron, și pe toți senatorii care chiar l-au luat în serios pe el însuși când l-a numit pe Albinus co-August. Un episod mai relaxat în care vorbim despre legitimitate și un pic mai multe lucruri conexe; suntem, în cele din urmă, un podcast de istorie, și ne place să mai vorbim și despre metoda pe care o folosim să gândim în legătură cu istoria.

Decimus Clodius Albinus, împărat doar cu numele

Septimius Severus nu are de obicei asociate titluri mărețe precum „Optimus” al lui Traian, și poate pe bună dreptate.Cariera lui nu este strălucită - într-un vid administrativ creat de paranoia lui Commodus, chiar și-un general mediocrupoate să devină remarcat, și Severus nu este neapărat remarcabil prin cariera lui. De origine din Cartagina, sefolosește și de prestigiul rudelor sale pentru a urca cursus honorum - și este unul din cei care-și cumpără de laCleander un titlu de consul în anul în care acesta vinde titlul de consul ca pe covrigi calzi. Când Didius Julianus îșicumpără tronul are norocul să fie generalul cel mai apropiat de Roma, și se folosește de acest avantaj cu măestrie. Estetenace, și-și urmărește scopurile fără prea multe scrupule. Se mișcă atât de rapid încât dă impresia că totul e doar ostratagemă pregătită din timp.

Vorbim în acest episod de noile războaie civile romane, și felul în care Septimius Severus, de bună seamă cel mai abildintre pretendenți, reușește să își câștige locul în Roma, printr-o alianță și un război cu generalul preferat almulțimii din stradă.

Septimius Severus, bust din colecția British Museum

Chiar dacă noi o să vorbim despre Pertinax și Didius Julianus, personajul principal din povestea de astăzi este GardaPretoriană. Garda este o forță de elită, întreținută ca o forță de elită în ciuda faptului că nu e în mod normalangajată în operațiuni militare. Garda are cel mai bun echipament, și, teoretic, cei mai buni soldați, oamenii careasigură paza împăratului.

Doar că reversul este că pretorienii capătă un pic cam multă încredere în sine. Așa că în momentul în care Pertinax,prea pus pe militărie cu ei, devine prea incomod, răspunsul gărzii e să elimine elementul incomod și să-l înlocuiascăcu ceva mai bun. Cu cineva care poate chiar se va ține de promisiune și le va da banii și privilegiile pe carepretorienii cred acum că le merită.

Rezultatul este unul din episoadele cele ciudate din istoria Imperiului. Și o întrebare care rămâne cu noi: ca roman,cum arăți 5 pe degete? Cu două sau cu cinci?

Zidul Castra Praetoria, care devine foarte important în poveste (Foto: Ross Cowan, CC BY-NC-SA)