Podcastul de Istorie

Podcastul de istorie

Istoria românilor așa cum o văd Dorin și Sergiu

  • 3 hours 19 minutes
    #165 - Gallienus

    Într-una din perioadele cele mai întunecate ale imperiului roman, în care împărații abia reușesc să țină vreo doi-trei ani domnia avem o excepție despre care se vorbește mult prea puțin (dar nu la podcastul de istorie, desigur, unde reușim să facem o discuție scurtă de 3 ore). Gallienus, fiul lui Valerianus, nu doar că împarte domnia cu tatăl său, dar rezistă încă opt ani în fruntea imperiului, strângând în total vreo 15 ani.

    Și dacă la acest podcast discutam că domniile scurte rareori au impact, și că ai nevoie de vreo 10-15 ani pentru a avea un impact serios, Gallienus pare să fie excepția. 15 ani care par să nu fi schimbat nimic în imperiu, care par să îl fi fărâmițat mai tare ca niciodată. Dar credem că meritele lui Gallienus sunt mult subestimate; un om care reușește vreme de 15 ani să supraviețuiască în cea mai înaltă poziție în acest moment al imperiului nu poate să nu fie un individ capabil; și chiar dacă vocile din vechime ni se plâng de faptul că s-ar fi bucurat prea mult de iubirea soției și a amantei, sau că-i plăcea să bea cu trupele, ni se pare că ratează esențialul - într-o vreme când popoarele limitrofe sunt din ce în ce mai agresive, mânate la sud, peste imperiu, cu o urgență aproape inexplicabilă, Gallienus reușește să mențină un oarecare echilibru. Nimic însă nu e perfect.

    După acest episod o să luăm o pauză mai lungă, urmând să revenim în toamnă cu încă câțiva din „împărații de cazarmă” și niște restanțe la unul din cele mai fascinante personaje ale epocii (Odenathus, desigur).

    Bustul lui Gallienus la Antiquarium del Palatino: Photo By Sailko CC BY 3.0

    Bustul lui Gallienus la Antiquarium del Palatino: Photo By Sailko CC BY 3.0

    28 June 2025, 7:10 pm
  • 2 hours 25 minutes
    #164 - Valerian

    Dacă am sta să ne uităm la durata domniei lui Valerianus, după ce ne-am uitat la atât de multe domnii scurte și fragmentate, ar putea părea impresionant. Timp suficient să facă destule lucruri, v-ați spune, și când intrăm un pic în detalii, și aflăm că a împărțit imperiul în două și are și mai puțin imperiu de apărat…

    Doar că lucrurile nu sunt atât de simple cum le credem. Primul împărat care termină în captivitate la inamici nu este o realizare pe care să vrei să o ai în CV-ul tău; iar noi o să ne uităm îndeaproape la motivele pentru care Valerianus a ajuns în această situație

    Valerianus capturat de Shapur I

    Valerianus capturat de Shapur I

    8 June 2025, 2:30 pm
  • 2 hours 18 minutes
    #163 - Trebonianus Gallus

    „În momentul în care simți că ai încredere în cineva, trimite-l la granița dunăreană să afli ce fel de om e”. Cam ăsta pare să fie motto-ul crizei celui de-al treilea secol.

    Să începem cu Trebonianus Gallus. Guvernatorul Moesiei care temporizează invazia goților suficient cât să ajungă Decius în zonă este cel ce-și asumă responsabilitatea conducerii imperiului. Că i se pot imputa și posibile mașinațiuni pentru a ajunge în vârful imperiului, asta nu negăm. Este o posibilitate, una promovată destul de serios în epocă.

    Însă pe mâinile lui ajunge o problemă mult mai serioasă - ciuma „lui Ciprian” care acum lovește cu putere Roma. Nu știm ce boală e - se suspectează o febră hemoragică similară cu Ebola. Doar că felul în care lovește orașele mari din imperiu e devastator - ni se vorbește de 5000 de morți pe zi în vârful pandemiei.

    Trebonianus poate că prevede lucrurile astea și se grăbește la Roma, încheind o pace defavorabilă cu goții. Între timp lucrurile o iau razna și în est; cu Shapur invadând Armenia; la Roma însă reușește să mențină lucrurile în aparent echilibru. Nimic nu e etern, decât cetatea; și goții, nemulțumiți de tributul pe care romanii îl plătesc, invadează din nou imperiul, jefuind Efesul și ajungând până în Cappadocia.

    Din fericire, Gallus a numit la Dunăre un om de încredere. Vajnic. Care îi jefuiește pe goți pe drumul de întoarcere și după aceea se trezește numit împărat. Așa că ce să se facă omul în situația asta? Împărat, desigur.

    Detaliu din statuia lui Trebonianus Gallus

    Detaliu din statuia lui Trebonianus Gallus

    11 May 2025, 4:58 am
  • 1 hour 56 minutes
    #162 - Decius (partea a doua)

    Goții devin deja o problemă masivă pentru imperiu - după ce că își rezolvă problemele tribale pe (cel mai probabil) teritoriul imperiului, fac și invazii cu câteva zeci (dacă nu sute) de mii de oameni. O forță de nestăpânit care îi creează mari probleme lui Decius, care deși se pregătea pentru o astfel de invazie nu ajunge la timp să oprească invazia.

    Beneficiem de data asta de o descoperire foarte recentă a unui manuscris din Dexippus, sursa originală care ar fi stat la baza relatării lui Iordanes; lucru care ne aduce mai multe detalii despre forța invadatoare dar și despre reacția lui Decius.

    Decius este silit să fie mai tactic, mai cumpătat în răspunsul pe care îl dă goților. Când însă își pierde fiul într-o bătălie, Decius ajunge să-și piardă cumpătul, și să cadă în plasa unui nou lider got care se dovedește mai abil decât experimentatul împărat. Ceea ce ne duce la o premieră neașteptată. Ce anume, aflați din episod. :)

    Sarcofagul Ludovisi, posibil pregătit pentru Herennius, fiul lui Decius

    Sarcofagul Ludovisi, posibil pregătit pentru Herennius, fiul lui Decius

    13 April 2025, 4:37 am
  • 1 hour 42 minutes
    #161 - Decius (partea 1)

    Ceea ce ar fi părut o simplă formalitate a devenit deodată un subiect mai complicat. Decius, senatorul ajuns accidental (oare?) în rolul de împărat pare că se descurcă foarte bine. Are respectul Senatului, și propune o reîntoarcere la valorile tradiționale ale Romei. Îl emulează pe cât posibil pe Traian, Optimus Princeps, al cărui nume și-l asumă; Restitutor Sacrorum - restauratorul sacralității, face însă o greșeală care va aliena și va anima o comunitate mică dar în creștere - comunitatea creștină.

    Cum ajunge Decius, un individ respectabil care pare că ia toate deciziile corecte din punct de vedere moral, uman și social, să fie demonizat de comunitatea creștină? Despre asta și nu numai în acest episod.

    Bust al lui Decius (cel mai probabil)

    Bust al lui Decius (cel mai probabil)

    30 March 2025, 12:05 am
  • 1 hour 52 minutes
    #160 - Sfârșitul lui Filip Arabul

    Credeam că o să fie cel mai scurt episod din istoria recentă a podcastului; în schimb ne-am dat seama că subiectul sfârșitului domniei lui Filip prezintă mai multe aspecte interesante care merită subliniate. Cred că asta o să fie cea mai interesantă temă - a căderii - o temă pe care o vom exploata constant de-acum încolo. Cum ajung domniile mari și aparent puternice să decadă? Prea multă încredere în sine? Prea multă bogăție? O împărăție prea mare? Vom vedea.

    Deocamdată, ceea ce învață Filip pe propria piele este că nu e bine să-l lași pe un om numit Messi nemarcat, singur la balon, și nu merge să-l trimiți singur la Dunăre.

    Philipopolis (Shabha) în 1938

    Philipopolis (Shabha) în 1938

    9 March 2025, 11:35 am
  • 1 hour 45 minutes
    #159 - Filip Arabul și Roma la un mileniu

    Roma împlinește un mileniu! Și cu ocazia sărbătorilor mileniale ar fi fost păcat să omorâm împărați, așa că ne oprim după punctul culminant al domniei lui Filip Arabul - fastuoasele sărbători cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la înființarea Romei.

    Filip se dovedește a nu fi extrem de incompetent, având în vedere și numărul mare de tulburări din imperiu. E clar că Filip începe să simtă mai tare ca oricine că tronul imperial nu e o poziție foarte ușoară, mai ales când în jurul imperiului stau o sumedenie de triburi și națiuni care abia așteaptă ca imperiul să arate cel mai mic semn de slăbiciune.

    Filip Arabul, bust de la Filipopolis

    Filip Arabul, bust de la Filipopolis

    23 February 2025, 6:22 am
  • 1 hour 48 minutes
    #158 - Gordian, Filip Arabul, și o conversație despre coiful furat

    În loc să ne continuăm discuția despre împărații romani ne-am luat cu vorba în legătură cu însemnătatea culturală a coifului de la Coțofenești, și furtul recent dintr-un muzeu din Olanda; nu pentru că am avea mai multe informații decât data trecută când am vorbit despre el, ci mai degrabă am discutat despre impactul furtului în societate - de la discuțiile stârnite cu această ocazie la importanța coifului pentru români în general.

    Am reluat și povestea imperiului după moartea lui Timesitheus; cu un prefect pretorian ambițios căruia poate i se pun în spinare un pic mai multe lucruri decât a făcut, sau poate nu. În orice caz vedem exact aceeași problemă pe care am avut-o dintotdeauna: cine te păzește de paznici?

    Triumful lui Shapur asupra împăraților romani, relieful de la Naqš-e Rustam (wikimedia)

    Triumful lui Shapur asupra împăraților romani, relieful de la Naqš-e Rustam (wikimedia)

    9 February 2025, 9:32 am
  • 1 hour 37 minutes
    #157 - Gordian al III-lea

    În urma războiului civil puterea rămâne cu copilul Gordienilor, cel care va fi păstrat în istorie ca Gordian III. Pare o soluție fericită pentru toată lumea - pretorienii sunt încântați, senatorii și mai tare, și mama lui pare și ea puternic implicată în poveste.

    Doar că nu prea cunoaștem povestea, pentru că am rămas fără foarte multe surse de încredere. Cea mai importantă sursă e Historia Augusta, despre ale cărei calități am mai vorbit în nenumărate gânduri. Ne uităm așadar în mai multe locuri încercând să dăm o oarecare formă informației.

    Și fix când Sergiu își promitea că nu mai facem de-astea!

    Gordian al III-lea, Bust

    Gordian al III-lea, Bust

    19 January 2025, 9:54 am
  • 2 hours 56 minutes
    #156 - Anul celor 6? 7? mulți împărați

    De data asta nu omorâm unul sau doi ci nu mai puțin de 6 (șase) împărați frumoși. Îi spunem adio lui Maximinus care a fost un pic prea dur pentru aristocrația romană, și intrăm în domnia lui Gordian întâiul. Al doilea. Al treilea, de fapt! Ne zăpăcesc de cap oamenii ăștia.

    Acum lăsând gluma, anul celor șase împărați e numit așa doar pentru o simetrie oarecare cu anul celor 5 și celor 4 împărați. Ne reîntoarcem la instabilitatea specifică în momentul în care un împărat este dat jos de pe tron în mod violent. Maximinus nu a reușit decât să amâne, în niciun caz să oprească instabilitatea, și ne demonstrează că pentru a conduce imperiul cu un modicum de succes trebuie să echilibrezi partea militară cu aspectele sociale. O lecție pe care o vom învăța de mai multe ori de-a lungul acestui an.

    Șase împărați care au fost șapte. Maximus nu are un bust, din păcate, deci nu a intrat la impărați

    Șase împărați care au fost șapte. Maximus nu are un bust, din păcate, deci nu a intrat la impărați

    15 December 2024, 3:21 pm
  • 2 hours 18 minutes
    #155 - Maximin Tracul și de ce nu vorbim despre el prea mult

    În acest episod vorbim despre campania lui Maximinus la granița Daciei - și chiar dacă nu avem foarte multă informație încercăm să aflăm cât de mult se poate. Nu este o campanie simplă pentru Maximinus. Îi ia doi ani să calmeze lucrurile și nu avem certitudinea că a reușit să o facă cu succesul pe care l-a avut în Germania. Chiar dacă șterge de pe fața pământului iazigii, faptul că îi trebuie doi ani pentru operațiuni arată că lucrurile devin din ce în ce mai serioase pe granița dacică.

    Și chiar dacă nu îl omorâm încă pe Maximinus, vorbim despre impactul lui (surprinzător, pe alocuri) mai târziu în istorie - o surprinzătoare piesă propagandistică. Și promitem că în următorul episod omorâm mai mulți, la pachet.

    Și pentru că punem acest episod de 1 decembrie (lucru pe care nu-l știam când am înregistrat) trebuie să le urăm La mulți ani tuturor românilor, tuturor locuitorilor României și celor care se simt români, de oriunde ar fi. Și nu uitați că dragostea de țară nu înseamnă să-ți urăști vecinul. Și nu uitați să votați.

    Dinar emis cu figura lui Maximinus

    Dinar emis cu figura lui Maximinus

    1 December 2024, 8:39 am
  • More Episodes? Get the App